Creasta Vârtopel – Arpășel și Muchia Laiței – Munții Făgăraș // Toamna

Din nou pe Creasta Vartop – Arpasel dar de aceasta data toamna. Am început urcarea spre Lacul Capra, sâmbătă dimineața în jurul orei 9:00. Vremea a fost perfectă si noi eram în formă pentru o tură de toamnă pe creastă. Am ajuns la Fereastra Zmeilor de unde am început urcarea spre creastă. A doua zi …

Alpinism // Retezat National Park // 31 august – 1 septembrie

Deși este un drum lung de făcut pana în Munții Retezat, merită efortul de a merge acolo deoarece acest parc are farmecul lui. În primul rand pană să ajungi la cabana situată la cea mai mare altitudine din parc, se trece printr-o pădure de poveste iar la stanga ei un rau cu multe cascade. Scopul …

Escaladă și copii // Monkey climb up 3 – 4 septembrie

Fiecare excursie cu copii e o nouă  provocare pentru noi, prin care încercăm să îi învățăm câte ceva și să  învățăm și noi de la ei. Asa a fost și acum în  cele două zile petrecute în  Cheile Turzii, unde pe lângă activitatea principală care era escalada în prima zi am vizitat Peștera Ungurească, situată …